Peste 200 de firme vor lua parte la editia cu numarul 16 a Targului International pentru Agricultura, Industrie Alimentara si Ambalaje “Agraria”, care se va desfasura in perioada 5-9 mai la complexul expozitional Expo Transilvania. Printre companiile prezente la aceasta editie a Agraria se numara firme din Austria, Ungaria si Republica Moldova, dar si Societatea Germana pentru Agricultura, unul dintre cei mai mari organizatori de evenimente agricole din lume.
Printre evenimentele ce vor avea loc in cadrul targului sunt dezbaterile pe teme de actualitate din domeniu, zilele fermierului si un targ de locuri de munca pentru studentii de la USAMV Cluj-Napoca. “Vom arata anul acesta la Agraria ca nu suntem in criza, pentru ca avem peste 250 de participanti, aproape la fel ca anul trecut. La targ vor fi prezente mai multe firme, mai diversificate, lucru care speram sa fie pozitiv pentru vizitatori”, a declarat Corina Mares, director general Intermarketing & Consulting.
Promoveaza mediul inconjurator
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara va organiza in acest o actiune dedicata mediului inconjurator, sub numele de “Fii verde la Agraria”. “Una din actiunile noi pe care le facem si le gasim utile este actiunea «Fii verde», o activitate legata de protejarea mediului inconjurator. In cadrul unor ateliere, voluntari ai USAMV, impreuna cu participantii la targ, vor confectiona din materiale reciclabile diferite obiecte ce vor fi scoase la licitatie, iar banii vor fi donati unor gradinite. Speram sa aiba succes pentru ca vizeaza responsabilizarea si crearea acestor deprinderi si a unui cult pentru reciclarea obiectelor”, a afirmat prof. dr. Doru Pamfil, rectorul Universitatii.
Burse si locuri de munca pentru studentilor
Studentii si absolventii USAMV au ocazia sa intre in contact cu diferite firme care ofera locuri de munca in domeniu. In planurile organizatorilor intra si afisarea CV-urilor studentilor pe pagina de internet a targului, pentru ca acestea sa fie mult mai vizibile. De asemena, cel putin doi stundeti vor primi bursa “Helmut Schott”, in memoria fondatorului targului international Agraria.
Bogdan Buburuz
Sursa:
CityNews